Portret de evacuată – Eugenia Frunză

“Știţi ce înseamnă moral să te lovească? Faptul că sunt bătrână mă face să mă simt aşa marginalizată, parcă toţi se uită urât la mine, tineretul mai ales te repede. Știţi cât de dureros este? Fiecare cetățean european are niște drepturi, mai ales în țara lui, dar unde sunt, zi-mi și mie care e dreptul meu în situația în care sunt, eu n-am niciun drept la viață? Care e dreptul meu, care este, să mor mai repede? Dar vreau să trăiesc, că Dumnezeu mi-a dat Continue reading →

Portret de evacuați: Cornelia și Marian Gheorghe

Cornelia și Marian Gheorghe locuiesc împreună cu cei 4 copii, între care 2 minori gemeni, pe strada Cuțitul de Argint nr. 13-17, sector 4, într-o curte cu aproximativ 12 familii (17 apartamente). Până în 2012, au avut contract cu Administrația Fondului Imobiliar (AFI), iar în 2013 noul proprietar – Octavian Petrescu, unul dintre moștenitorii familiei Petrescu – a preluat imobilul și le-a mărit chiria de la 200 la 800 de lei. Neputând plăti, au fost evacuați cu executor judecătoresc în data de 11 iulie 2014, Continue reading →

Portret de evacuate: Florica și Oana Ion

Florica Ion este o femeie în vârstă și bolnavă, care locuiește pe Calea Rahovei numărul 192, împreună cu cei 13 membrii ai familiei sale (soț,copii, nepoți), din anul 1992. Înainte locuiseră într-o casă din centrul capitalei, de unde au fost dați afară de către proprietar. În 1992 s-au mutat fără acte la adresa actuală, unde au găsit casa nelocuită. Au început să umble pe la primărie pentru a încheia un contract de închiriere, dar au fost refuzați, deoarece casa era deja pe lista imobilelor revendicate. Continue reading →

Portrete de evacuați: Familia M.

Familia M. locuiește în casa de pe Calea Griviței numărul 9 de peste 35 de ani. Locuința este situată în plin centrul Bucureștiului, la doi pași de Calea Victoriei, în sectorul 1, cel mai bogat din București, cu un buget mai mare decât al tuturor celorlalte sectoare la un loc. Sunt doi oameni în vârstă, cu copiii și nepoții lor, în total 13 persoane, dintre care șase copii minori. „Acum 35 de ani i-a dat soțului de la ICRAL căsuța asta!”, povestește doamna M. Dânsa Continue reading →

Portrete de evacuati: Marilena Aksan

Marilena Aksan are 46 ani și locuiește împreună cu familia pe Calea Șerban Vodă nr. 124, unde s-a născut și a copilărit. Tatăl ei a primit repartiție de la stat în clădirea respectivă în 1965, iar părinții locuiesc în continuare în aceeași clădire. Imobilul, împreună cu altele de pe Calea Șerban Vodă, a aparținut înainte de naționalizare unui fost senator, Iordache Minciulescu, al cărui fiu, Șoimu Iordan Minciulescu, a rămas să locuiască într-unul din apartamente până când a decedat, în 1986. Fiul lui Șoimu Iordan a Continue reading →

Portrete de evacuati: Vasilica Gruia

Vasilica Gruia, văduvă, locuiește în strada Romulus, numărul 68, la etajul 1, împreună cu copiii, cu familiile lor, nepoți și strănepoți. Doamna Vasilica a fost femeie de serviciu la wc-uri publice, pensionată în 2000, după 30 de ani de muncă. S-a mutat în apartament acum 20 de ani, chiriașă la stat, printr-un schimb de locuință. Plănuia să locuiască doar cu una dintre fiice în apartamentul respectiv: „Am găsit schimbul ăsta de locuință, mi-a plăcut, două cămăruțe mici și bucătăria. Pentru mine și fiica mea, două Continue reading →

REALITĂȚI URBANE LA UN PAS DE NOI

Articol de Miruna Tîrcă ”Într-o seară am primit un telefon care mă anunța că în mai puțin de 3 luni voi fi evacut”. ”Există un mort care cheamă în judecată chiriașii..” ”Sunt un potențial evacuat…” ”Suntem desconsideraţi şi dezumanizaţi; şi demoralizaţi din punct de vedere psihic;” ”Presiuni și proteste – singura potecă pe care putem merge” ”Aveam contestație la hotărârea de evacuare aprobată prin hotărâre prezidențială – și a venit executorul judecătoresc și tot m-a dat afară!” ”Acum 4 ani am primit prima înștiințare, de Continue reading →

Se pregateste revolutia evacuatilor

 La prima vedere, Marin Eremia îți dă impresia unui om care se bucură de tihnă la apusul unei vieți de muncă. de Ionuț Dulămiță Singura problemă a bărbatului, la cei 65 de ani ai săi (urmează să se pensioneze), e că s-ar putea să rămână în curând fără casă, după ce și-a pierdut deja afacerea pe seama retrocedărilor. Din cele circa 250 de persoane ale comunității Uranus-Rahova, cartierul bucureștean în care trăiește, 112 s-ar afla în aceeași situație cu el, iar altele au rămas deja Continue reading →

De ce n-am vrea trecut în Constituţie DREPTUL LA O LOCUINŢĂ DECENTĂ?

Printre propunerile societății civile de modificare a Constituției de anul trecut s-a numărat și SPECIFICAREA DREPTULUI LA O LOCUINŢĂ DECENTĂ. Ca răspuns la numeroasele reacții de opoziție la această propunere, Costi Rogozanu scria pe VoxPublica: „Starea de negare atinge cote uimitoare în comentariile care însoţesc astfel de propuneri. Românii par o naţie de suedezi plictisiţi, putred de bogaţi care urlă că nu mai vor sprijin de la stat, că nu vor un contract mai clar pe drepturile minime. Dar asta nu mai consternează. Eu zic să Continue reading →

Actiune desfasurata in blocul de locuinte sociale din str. Nerva Traian

Trei familii care au fost evacuate din locuința în care locuiau cu chirie, în urmă cu două săptămâni, au ajuns în zona podului Mărășești, într-un bloc social. Au intrat într-o garsonieră, au spart ușa și au decis să rămână în perioada următoare. Totul s-a întâmplat pe fondul disperării, aceștia nemaisuportând să stea în stradă. În plus, aceștia au și copii care spun că nu au mai mers la școală de 10 zile. În urmă cu puțin timp, locatarii blocului au început să fie recalcitranți, le-au spus Continue reading →