Portret de evacuată – Eugenia Frunză

“Știţi ce înseamnă moral să te lovească? Faptul că sunt bătrână mă face să mă simt aşa marginalizată, parcă toţi se uită urât la mine, tineretul mai ales te repede. Știţi cât de dureros este? Fiecare cetățean european are niște drepturi, mai ales în țara lui, dar unde sunt, zi-mi și mie care e dreptul meu în situația în care sunt, eu n-am niciun drept la viață? Care e dreptul meu, care este, să mor mai repede? Dar vreau să trăiesc, că Dumnezeu mi-a dat zile!”

20150221_134022

Eugenia Frunză este o femeie în vârstă de 71 de ani, în recuperare după un atac cerebral, care locuiește pe strada Titu Maiorescu numărul 16. Apartamentul i-a fost repartizat în regim de urgență de ICRAL în 1990 și a fost retrocedat proprietarului în 2004. În 2010 a încetat contractul de chiriaș la stat, iar în 2014 Judecătoria sectorului 2 a emis decizia de evacuare.
Însă doamna Frunză trăiește cu teama evacuării din 2008, de când au apărut noii proprietari, în legătură cu care se îndoiește că ar fi moștenitorii de drept:

“Când au început retrocedările au apărut aceşti doi fraţi, de fapt sunt patru proprietari aici şi au 60 de locuinţe, 60 de apartamente, păi ce-au făcut ei, de unde au atâtea, le-a murit tot neamul, câte neamuri să ai să-ţi lase 60 de apartamente? Trebuie verificați, ăștia nu sunt moștenitorii, au mirosit situația de la ICRAL, au văzut că aici nu sunt proprietari și, avocați de meserie, unși cu toate alifiile, s-au băgat aici proprietari.”

Începând cu 2008, Eugenia Frunză a depus și a reînnoit an de an dosarul de locuință socială și a făcut nenumărate solicitări de audiență la Neculai Onțanu, primar al sectorului 2 din anul 2000. După 7 ani se află pe poziția 245 pe lista de prioritate la repartizarea de locuințe, cu 163 de puncte.

În ‘90, i-a fost repartizat de urgență apartamentul din Titu Maiorescu pentru că fusese evacuată dintr-o altă locuință unde era chiriașă și pe care proprietarul dorea să o vândă. Era mamă singură cu 3 copii și, neavând unde să locuiască, a semnat că îl primește la cheie, adică în stare perfectă.

“Am venit aici, era groaznic ce era aici, şobolani, mizerie, cuie pe jos. Atât de mult am muncit aici, dar am fost mulţumită, că mi-au dat undeva. Şi atunci doamna de la ICRAL m-a pus să semnez că mi-au dat-o la cheie, adică perfectă şi am semnat de nevoie că nu aveam unde să mă duc, aveam repartiţie de la întreprinderea la care lucram. Eram nevoită să mă bag undeva, oriunde, numai să nu mă plouă.”

În 2014, doamna Frunză a contestat decizia de evacuare, iar avocata care lucrează pro bono pentru ea a reușit până acum să amâne evacuarea pe motive de sănătate. Cu toate acestea, birocrația asociată atât procesului de contestare, cât și a celui de obținere a unei locuințe sociale e dificil de suportat atât din punct de vedere psihic, cât și financiar.

“Eu cu 400 lei ai mei n-am cum, am apă, am lumină, am medicamente de luat […] Tot strâng hârtii, câte hârtii, uitaţi, e plin de hârtii, tare greu mă descurc. Mi-au zis că atunci când o să le aduc decizia de evacuare, mai vedem noi. Teancuri teancuri, mă chinui să le pun pe sortimente și mă zăpăcesc. Timbre de doi lei n-are, doar de trei lei, trei și cu trei înseamnă șase lei, pentru mine șase lei este mult, este pâinea mea pe o săptămână.”

Evacuarea foștilor chiriași din imobilele naționalizate retrocedate, fără asigurarea unei locuințe decente, a devenit un fenomen de masă, cu consecințe dezastruoase asupra calității vieții și situației sociale a locuitorilor în cauză. Scăderea speranței de viață, deteriorarea sănătății, declanșarea unor boli cronice (diabet, boli de inimă etc.) ca urmare a condițiilor de stres și presiunii psihice, abandonul școlar, dificultatea găsirii unui loc de muncă, dezmembrarea familiilor, transformarea foștilor chiriași în persoane fără adăpost, sunt fenomene curente, specifice tranziției post-decembriste și legate intrinsec de fenomenul retrocedărilor în natură. Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire își propune să documenteze, arhiveze și facă publice portrete și istorii personale ale oamenilor care trec prin aceste experiențe traumatice, simptomatice pentru violența proceselor de transfer al capitalului și proprietăților dinspre stat înspre mediul privat.