Florica Ion este o femeie în vârstă și bolnavă, care locuiește pe Calea Rahovei numărul 192, împreună cu cei 13 membrii ai familiei sale (soț,copii, nepoți), din anul 1992. Înainte locuiseră într-o casă din centrul capitalei, de unde au fost dați afară de către proprietar. În 1992 s-au mutat fără acte la adresa actuală, unde au găsit casa nelocuită. Au început să umble pe la primărie pentru a încheia un contract de închiriere, dar au fost refuzați, deoarece casa era deja pe lista imobilelor revendicate. Cu toate acestea, noul proprietar a apărut abia la începutul anului 2014, când le-a dat termen 5-6 luni până la evacuare.
În cei peste 20 de ani de când locuiește aici, familia Ion a adus îmbunătățiri majore imobilului, de la renovare, zugrăvit, gresie și faianță, până la amenajarea unei toalete în interiorul casei. De asemenea, au mărit locuința, adăugând trei camere pentru a face loc noilor membri ai familiei. Cu toate acestea, conform legii retrocedărilor, nici măcar chiriașii nu au dreptul la despăgubiri pentru investițiile în locuință. Cu atât mai puțin cei care locuiesc fără contract.
Familia a depus de câțiva ani la primărie dosar pentru locuință socială, înnoindu-l inclusiv anul acesta, dar încă nu au primit niciun răspuns. Bazându-se pe experiența altor vecini, deja evacuați, doamna Florica este sceptică: „A, nu, că nu dă. Nu ați văzut cât a stat Cami afară, în stradă?”. Familia nu are practic niciun plan de rezervă în cazul evacuării iminente. Oana, fiica doamnei Florica spune: „Ce pot să fac? Nu am decât să stau în stradă, cum a stat Cami, vecina noastră. Nu avem cum. Unde să mă duc?”.
Veniturile familiei Ion sunt modeste, sub venitul minim, cei mai mulți membri ai familiei neavând un venit stabil, cu mai mulți copii minori, inclusiv un nou-născut, și cu doi oameni în vârstă și bolnavi, situație care face imposibilă plata unei chirii la proprietar privat, la prețul pieței. Singurul venit constant din casă este pensia doamnei Florica, de doar 230 de lei. Ceilalți membri ai familiei muncesc cu ziua pe la oameni: „Facem cu schimbul – azi eu la apă, mâine ăla la apă. Tot așa, azi 10 lei, mâine 20, cum ne dă lumea. Ne chinuim, ne rupem mijloacele, doar să avem de mâncărică”.
Pentru membrii familiei Ion este foarte greu să se angajeze, deoarece, neavând acte doveditoare pentru locuință, nu au buletine permanente: “Buletin nu avem, că nu scrie nimic la locuință, suntem ca câinii!”.
Din cauza problemelor și a grijii de a nu fi date afară din casă, femeile nici nu mai vor să-și amintească de momentele plăcute petrecute în locuința din Calea Rahovei: „Ce amintiri să mai avem, Doamne ferește, să nu ne dea afară iarna din casă! Numai la asta ne gândim”. Totuși, Oana își aduce aminte de copilăria petrecută în locuință: “Amintirea mea e când mă mai gândesc cum stăteam acolo, în curte, cu Cami, cu frații ei, cum ne jucam, cum ne băteam”. Dacă ar trebui să aleagă cel mai important obiect din casă, Oana ar alege portretul de la nuntă al părinților ei, care îi aduce aminte de momentele când erau sănătoși și fără griji, fără problemele legate de evacuare: “Asta este, eu spun la toată lumea: fii tare! Păi mama, când a venit proprietaru’ se făcuse neagră de supărare. Acum, dacă mai moare și mama sau tata, ce mai fac? Vă dați seama că, pe lângă ei, ne îmbolnăvim și noi. Mie una, pe zi ce trece mi-a crescut păr alb în cap, că mă gândesc că azi e marți, mâine e miercuri și gata – s-a dus și luna asta și vine ăla și ne dă afară. Trece luna și acum îi vezi pe ăia că vin și ne dă afară”.
Oana spune că, cel mai probabil, în ziua evacuării tatăl ei va recurge la gesturi extreme și că ea îl va urma: “Tata a zis că se urcă pe casă și își pune ștreangu’ de gât! Și eu mă urc după el și fac la fel. Pentru că n-ai încotro! Hai, noi ca noi, da’ copiii ăștia ce vină au? Nu te ajută nimeni, un om s-a urcat pe casă și i-au zis: ia mă, aruncă-te!”.
Evacuarea foștilor chiriași din imobilele naționalizate retrocedate, fără asigurarea unei locuințe decente, a devenit un fenomen de masă, cu consecințe dezastruoase asupra calității vieții și situației sociale a locuitorilor în cauză. Scăderea speranței de viață, deteriorarea sănătății, declanșarea unor boli cronice (diabet, boli de inimă etc.) ca urmare a condițiilor de stres și presiunii psihice, abandonul școlar, dificultatea găsirii unui loc de muncă, dezmembrarea familiilor, transformarea foștilor chiriași în persoane fără adăpost, sunt fenomene curente, specifice tranziției post-decembriste și legate intrinsec de fenomenul retrocedărilor în natură. Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire își propune să documenteze, arhiveze și facă publice portrete și istorii personale ale oamenilor care trec prin aceste experiențe traumatice, simptomatice pentru violența proceselor de transfer al capitalului și proprietăților dinspre stat înspre mediul privat.
Comentarii recente