Author Archives: admin-fcdl

Actiune desfasurata in blocul de locuinte sociale din str. Nerva Traian

Trei familii care au fost evacuate din locuința în care locuiau cu chirie, în urmă cu două săptămâni, au ajuns în zona podului Mărășești, într-un bloc social. Au intrat într-o garsonieră, au spart ușa și au decis să rămână în perioada următoare. Totul s-a întâmplat pe fondul disperării, aceștia nemaisuportând să stea în stradă. În plus, aceștia au și copii care spun că nu au mai mers la școală de 10 zile. În urmă cu puțin timp, locatarii blocului au început să fie recalcitranți, le-au spus Continue reading →

Puțină iubire pentru dreptul la locuință

Un articol publicat pe blogul  apartamentultrei Întrucât în Ungaria s-a criminalizat lipsa de adăpost (adică stai pe stradă, eşti gonit şi amendat cu câteva sute de euro iar dacă nu îți dărâmi adăpostul improvizat, ești dus la închisoare), iar în România nu prea vorbim despre lipsa de adăpost în afara unui grup restrâns de activişti progresişti (adică socialiști), e cazul să ne amintim cât de marginal rămâne acest subiect pe agenda publică. Pentru mine, una din cele mai mari victorii ale lui 2013 a fost că Continue reading →

Protest si apel la solidaritate cu locatarii din Sabinelor nr. 5 si Regina Maria 23, evacuaţi în prag de iarnă.

Luni, 2 decembrie 2013, începand cu ora 10.00 familia Stan, evacuată din imobilul de pe str.Sabinelor nr 5 va protesta în fața primăriei sectorului 5, intrarea din strada Eforie, în timp ce familia Ionescu, evacuată în urmă cu o luna din str. Regina Maria nr.23, sector 4, va picheta sediului Primariei Capitalei din Splaiul Independenței 291-293.In data de 29 noiembrie pe strada Sabinelor, nr. 5 din sectorul 5 a fost evacuată familia Stan, formată din 12 persoane. Acest demers face parte dintr-o serie de evacuări efectuate Continue reading → Continue reading →

Ghidul Evacuatului

Ghidul Evacuatului *Acest ghid este in curs de actualizare si va fi completat periodic cu noi informatii rezultate din demersurile  evacuatilor  la Primariile de Sector si a Capitalei si din etapele parcurse in instanțele de judecată. I. Măsuri de prevenire sau amânare a evacuării.  De regulă, evacuații din casele naționalizate retrocedate au de a face fie cu moștenitori, fie cu cumpărători ai drepturilor litigioase (avocați, oameni de afaceri, executori judecatoresti).  Rareori cel care revendică imobilul este proprietarul în persoană si datorita intermedierilor, necunoasterii statutului imobilului Continue reading →